În al doilea
rând, este un copil foarte isteţ şi plin de imaginaţie, curios şi un pic cam
aerian. De unde ştim asta? Păi,
uitaţi-vă puţin la ochii lui înstelaţi!
Dar ce-i cu
urechile clăpăuge? La fel ca în povestea „Scufiţei Roşii”, urechile mari îl
ajută „să audă” şi să înţeleagă mai bine. Adică? Adică... e atent şi receptiv. Nu chiar la tot ce e în jur, nu, ci numai la ce îl
interesează. De exemplu, nu aude că trebuie să-şi aranjeze hainele, dar aude
imediat dacă e rost de o poveste, un joc sau de ceva ciocolată.
Hmmm! Şi are nasul
mic. De ce oare? Logic, pentru că nu prea şi-l ia la purtare. Deci, nu-i foarte
obraznic, ci doar năzbâtios. Nu prea
îi stă în fire să facă răutăţi, deşi ele îşi fac apariţia... fără voia lui. Şi
atunci îşi cere scuze şi te priveşte cu ochii lui înstelaţi.
Ce mai e? Da...
are părul vâlvoi. Pentru că este un rebel
din fire, un original, un visător, pe scurt, un copil care îşi
trăieşte copilăria şi care nu prea dă doi bani pe „eforturile organizatorice”
ale adulţilor.
Ce îi place să facă?
să alerge,
să deseneze,
să inventeze tot
soiul de personaje, jocuri şi jucării
să asculte
poveşti
să înţeleagă
lumea şi, eventual, s-o transforme puţin... după gustul lui
să dezlege enigme
şi mistere copilăreşti
să-şi demonstreze
că ştie şi că poate
să descopere tot
soiul de informaţii şi minunăţii
Poate că e
obositor, vorbeşte prea mult (sau chiar întruna), pune un milion de întrebări,
e mofturos, nu doarme şi nu vrea să se spele pe dinţi, mai spune şi câte un
cuvânt urât... se mai întâmplă. Dar e simpatic, e inteligent şi, cel mai
important, are personalitate.
El se poate numi
Matei sau Andrei sau Radu... dar se poate numi şi Roxana, Ioana sau Diana.
Cupicu este, ca s-o spunem pe şleau, portretul-robot al miilor (zecilor de mii?
sutelor de mii?) de copii care îi seamănă.
Iar dacă toate astea vă sună cunoscut, înseamnă că
sunteţi mândrii părinţi ai unui ştrengar al cărui nume de cod poate fi Cupicu
şi că site-ul nostru vă este dedicat.
Vă aşteptăm deci, să descoperiţi aici tot soiul
de activităţi (de la bricolaje la teste de inteligenţă, de la ponturi de gătit
alături de copii la planşe şi desene, de la sugestii de ieşiri cu cei mici la
propuneri de organizare de evenimente copilăreşti, de la poveşti de seară la
sfaturi variate etc. etc.), pentru a fi cei mai buni părinţi posibili pentru
Cupicul dumneavoastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu