Era o duminică frumoasă de vară. Familia Marin se pregătea să
plece la iarba verde, după o săptămână lungă de muncă.
Pus
în frigider la răcit, Frutti îşi zicea mândru în sinea lui: ,,Ferice de cei
care mă vor goli! Sucul e aromat şi natural, ca să nu mai vorbim de noul meu
design!”
Bietul Frutti! Îşi făcea prea multe iluzii! După
o partidă de volei, Mihai şi Ana, copiii familiei, au băut pe nerăsuflate sucul
rece, lăsându-l pe Frutti gol-goluţ. Asta n-ar fi fost nimic, Frutti ştia care
este rostul lui pe lume, dar Mihai l-a aruncat în iarbă. Simţea că îi plesnesc
fibrele de polietilenă, de necaz şi striga la cei doi care se pregăteau să
plece:
– Nu mă lăsaţi aici! Nu vreau să mor bătrân şi să îmbolnăvesc
firele astea de iarba şi aerul ăsta curat! Luaţi-mă cu voi! Duceţi-mă la coşul
cu mase plastice! Nu ştiţi ca puteţi câştiga bani din asta?
Mihai si Ana nu ştiau. Lipsiseră la ora când
doamna învăţătoare le vorbise despre reciclarea ambalajelor din plastic. Nu ştiau
că din PET-urile topite se pot face obiecte de uz casnic şi chiar jucării.
Frutti a rămas trist, îngropat în iarba
verde şi deasă. Lacrimile de suc s-au uscat rapid sub soarele arzător şi ştia
ca îl aşteaptă un sfârşit lung şi chinuitor de zeci de ani.
Noroc cu nişte copii de toată isprava, care au venit împreună cu învăţătoarea
lor să cureţe spaţiile verzi şi să ducă obiectele aruncate de alţii la centrele
de colectare, pentru a fi reciclate.
Optimist, Frutti îşi dorea sa se reîncarneze într-o carcasă
de CD, ca să asculte muzică mereu.
Cupicul Radu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu